Incepand de maine, ne gasiti la Street Delivery in Bucuresti, Timisoara si Iasi - everycancounts.ro


In perioada 13-15 iunie 2014, Asociatia Alucro va fi partener la cea de-a noua editie Street Delivery , organizata de Fundatia Carturesti si Ordinul Arhitectilor din Romania, in Bucuresti, Timisoara si Iasi, eveniment-manifest de urbanism, arhitectura si arte care isi propune recuperarea peisajului urban de catre pietoni si comunitate. Street Delivery e un eveniment liber, responsabil, fara garduri si taxe, care se preocupa de urbanism, arte si mobilitate. Aici vor fi expuse produse realizate din doze de aluminiu si vor fi amplasate cutii de colectare cu scopul de a prezenta vizitatorilor programul Every Can Counts.

street

In 2014 Street Delivery a ajuns la editia #9 in Bucuresti, editia #8 in Timisoara si editia #2 in Iasi. Printre noutatile acestui an se numara extinderea Street Delivery Bucuresti in Piata George Enescu din capitala, care va gazdui insula Street Delivery Sports, dar si deschiderea pentru public a peluzei Casei Universitarilor dinspre Arthur Verona.
Street Delivery se desfasoara pe Strada Arthur Verona si in Piata George Enescu din Bucuresti, pe strada Marasesti din Timisoara si pe strada Vasile Pogor din Iasi.

Tema Street Delivery 2014, pe baza careia s-a facut o selectie din cele peste 400 de proiecte inscrise, e SOCIETATEA MOBILA, o imbinare intre societatea civila si ideea de mobilitate. Societatea civila e formata din toti acei cetateni care fac gesturi mici (precum a nu-si arunca gunoiul in strada, a-si ajuta semenii) sau mari (a schimba mentalitati, a organiza comunitati pentru indeplinirea unui scop comun).

In cadrul evenimentului, Asociatia Alucro va fi prezenta pentru a motiva participantii sa ia parte la programul Every Can Counts, prin colectarea dozelor din aluminiu. In acest sens, le oferim posibilitatea de a ne vizita si de a aduce cu ei 5 doze goale, pentru a primi in schimb o doza de bere. La eveniment va fi amplasat un aparat special pentru colectarea dozelor si de asemenea, participantii vor putea admira produsele realizate din doze de aluminiu, pe care alte persoane, la randul lor, le-au colectat.

Programul Every Can Counts este varianta romaneasca a programului preluat din Anglia si se adreseaza celor care actioneaza responsabil fata de mediu, desfasurandu-se atat la locul de munca, cat si in cadrul evenimentelor publice, festivaluri, concerte etc. Every Can Counts este prezent in Franta, Anglia, Austria, Irlanda, Scotia, Ungaria, Muntenegru si Grecia.
Va asteptam la Street Delivery in perioada 13-15 iunie unde puteti afla de ce sa reciclati, cum sa reciclati si ce rol au actiunile voastre asupra mediului.

Pentru a va oferi servicii mai bune, eesei.eu utilizeaza fisiere cookies. Continuand sa utilizati site-ul nostru, acceptati si sunteti de acord cu Termenii, conditiile si Politica de confidentialitate.